"Am discutat cu domnul Tobă şi Arafat despre situaţia de la ISU Bucureşti. Se pare că cei de la ISU Bucureşti ştiau de Colectiv şi au mai adăugat o hârtie la birocraţia noastră. Să confirmaţi că cei de la ISU au fost demişi. Nu mai au ce căuta în asemenea structuri nici pe viitor. Am înţeles că acea conducere a fost suspendată. Dar eu vreau să mă asigur că va fi demisă", a spus Dacian Cioloş, în şedinţa de guvern.
O anchetă condusă de echipa lui Cătălin Tolontan arată că pompierii de la ISU şi IGSU ştiau de existenţa clubului Colectiv. Pe 23 septembrie, o importantă firmă de evenimente îi anunţa pe cei de la IGSU că urmează două concerte în clubul Colectiv şi că se aşteaptă la câte 2000 de oameni pe seară.