Curtea de Apel București a publicat, marți, motivarea deciziei în dosarul Antena Group versus RCS-RDS, magistrații demolând practic acuzațiile formulate de procurorii DNA la adresa Antena 3.
"Curtea nu poate reţine nici vinovăţia persoanei juridice S.C. Antena 3 S.A. cu privire la infracţiunea de complicitate la şantaj de a cărei săvârşire a fost acuzată. (...) Din probele administrate a rezultat că nici o persoană din conducerea S.C. Antena 3 S.A. şi nici un angajat al acestei societăţi nu a avut cunoştinţă despre infracţiunile care fac obiectul cauzei de faţă. În aceste condiţii, S.C. Antena 3 S.A., la fel ca şi inculpaţii Matiescu George Daniel şi S.C. Intact Publishing S.R.L., a acţionat fără vinovăţie”, se arată în motivarea judecătorilor de la CAB.
”Decizia de azi arată clar, negru pe alb, că nu e niciun fel de vinovăție. Așa explică curtea”, a spus Mihai Gâdea, directorul Antena 3, într-o intervenție telefonică la emisiunea Esențial.
”Trebuie să mărturisesc că mă surprinde foarte tare modul în care Curtea până la urmă a încercat să găsească o soluție solomonică pentru a nu deranja foarte tare procurorii DNA”, a mai spus Mihai Gâdea, făcând referire la decizia instanței în cazul directorului Antena Group, Sorin Alexandrescu.
Mihai Gâdea a amintit, la Antena 3, că procurorul Papici, care a instrumentat acest dosar, s-a antepronunțat, lucru care ”în orice instanță din lume” ar fi fost sancționat.
Antena 3, achitată în procesul RCS RDS – Antena Group
În data de 12 mai 2016, Antena 3 a fost achitată de toate acuzaţiile, la fel şi Intact Publishing, o altă companie din trustul Intact, în dosarul RCS RDS-Antena Group. Totodată, instanța a decis condamnarea lui Sorin Alexandrescu la trei ani şi jumătate cu executare, în vreme ce Camelia Voiculescu a primit o sentinţă de doi ani cu suspendare.
În același dosar, Dan Voiculescu a fost condamnat la doi ani, pedeapsă care se va contopi cu cea din dosarul Telepatia.
Comunicat Intact Media Group, după sentința din dosarul Antena Group - RCS&RDS
Pe 30 mai 2013, în urma unei operaţiuni declanşate de DNA, directorul general al Antena Group, Sorin Alexandrescu, a fost condus la sediul instituţiei, sub pretextul unor audieri.
Pe 31 mai 2013, directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile după ce magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au admis propunerea DNA de arestare, deşi la dosar nu există nicio probă a şantajului.
Sorin Alexandrescu: Şantajul nu există. Administratorul RCS&RDS a vrut să facă o înţelegere cu mine
La vremea respectivă, Mihai Gâdea explica faptul că Antena 3 nu are niciun fel de legătură cu dosarul în care RCS&RDS - Antena Group a fost trimis în judecată.
Trimiterea în judecată a unei instituţii de presă este un caz şocant şi un abuz fără precedent, mai spune directorul Antenei 3, Mihai Gâdea. El spune şi că dosarul de şantaj este unul fabricat la comandă politică.