Regizorul Cristian Comeagă a prezentat, duminică, la ”Secvențial”, viitorul său proiect. Un film inedit, o muncă titanică, pentru o peliculă de aducere-aminte. ”Românii - povestea unui neam” va fi titlul viitorului film, care își propune să prezinte istoria românilor, din cele mai vechi timpuri, până în perioada contemporană.
”Istoria noastră din peșteră, până la decembrie 1989. Va fi o frescă, până acum nu a fost o asemenea tentativă, care să aducă istoria noastră în față, e momentul să arătăm lucrurile care țin de istoria noastră, de neamul nostru. E un moment în care majoritatea noastră, cred, simte nevoie regăsirii. Repere, lucrurile pe care ne bazam, pietrele pe care puneam piciorul să trecem râul. E o intreprindere uriașă, mi se moaie genunchii. Intenția este de a începe filmările în toamna acestui an, pentru a prezenta o primă parte, până la Unirea lui Mihai Viteazul” a explicat Cristian Comeagă.