
'Relaţia cu Rusia este o una despre care aş spune că e cvasi-similară cu relaţia pe care şi alte state membre al Uniunii Europene sau ale Alianţei Nord-Atlantice o au cu Federaţia Rusă. Trebuie să fim pragmatici. Dincolo de ceea ce menţionam, evident că sunt chestiuni punctuale asupra cărora putem să continuăm dialogul. Mă refer, de exemplu, la chestiunile economice', a spus Comănescu, la TVR.
El a menţionat că România trebuie să continue colaborarea cu Rusia şi în Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre.
În ceea ce priveşte celelalte aspecte, legate de modul în care Rusia se implică în estul Ucrainei şi de situaţia din Crimeea, şeful diplomaţiei române a subliniat necesitatea ca Moscova să respecte angajamentele asumate prin acordurile de la Minsk şi regulile de drept internaţional.