Antena 3 CNN Actualitate Căsătorii la 'Poarta Sărutului' în noaptea de Anul Nou

Căsătorii la 'Poarta Sărutului' în noaptea de Anul Nou

1 minut de citit Publicat la 12:00 31 Dec 2015 Modificat la 12:00 31 Dec 2015
wedding-ring-1435725-640x480.jpg
foto: freeimages.com/Søren Follmann
Un număr de 21 de cupluri şi-au depus documentele pentru oficierea căsătoriei în noaptea de Anul Nou la 'Poarta Sărutului' din Târgu-Jiu, informează un comunicat transmis joi Agerpres de purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu, Lavinia Petriţa.

Taxa pentru oficierea căsătoriei în noaptea de Revelion la 'Poarta Sărutului' este de 400 de lei.

'Primăria Municipiului Târgu-Jiu păstrează şi în acest an tradiţia oficierii de căsătorii la Poarta Sărutului în noaptea dintre ani. Astfel, 21 de cupluri au depus documentele la Serviciul Public de Evidenţă a Populaţiei Târgu-Jiu în vederea oficierii căsătoriei în noaptea de Anul Nou. Cele mai multe solicitări, respectiv 14, provin de la cupluri ce au domiciliul pe raza judeţului Gorj, iar restul de la tineri din Dolj, Olt, Arad, Ilfov, Suceava şi din Bucureşti. Ca în fiecare an, primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, va fi cel care va oficia căsătoriile din noaptea de Revelion, iar cuplurile vor primi din partea Primăriei Municipiului Târgu-Jiu şampanie, tort şi flori', se precizează în comunicatul de presă.

Tradiţia oficierii căsătoriilor în noaptea dintre ani la Poarta Sărutului a început în anul 2002, până în prezent fiind oficiate 218 de căsătorii.

×
x close