Moștenitoarele Regelui Mihai au deschis primul proces în România.
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și surorile sale cer daune morale de peste 1 milion de lei, potrivit Cancan.
Majestatea Sa Margareta, Principesa Elena, Principesa Sofia, Principesa Maria și Irina Walker sunt decise să recupereze banii pe care statul român îi datorează Familiei Regale.
Astfel, la doar patru luni de la moartea Regelui Mihai, moștenitoarele sale au dat în judecată Ministerul Mediului.
Daunele cerute sunt compensații financiare pentru că Regele Mihai I nu a avut voie să exploateze o parte dintre cele 140 de mii de hectare de păduri ce i-au fost restituite.
”Admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bihor, invocată de pârâţi. Declină în favoarea Curţii de Apel Oradea competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamantul MAJESTATEA SA REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI şi continuată de moştenitorii ALTEŢA SA REGALĂ PRINCIPESA MARGARETA A ROMÂNIEI, ALTEŢA SA REGALĂ PRINCIPESA ELENA A ROMÂNIEI (ELENA A ROMÂNIEI, HELENA DE ROUMANIE), ALTEŢA SA REGALĂ PRINCIPESA SOFIA A ROMÂNIEI (SOFIA A ROMÂNIEI, SOFIA DE ROUMANIE), ALTEŢA SA REGALĂ PRINCIPESA MARIA A ROMÂNIEI (MARIA A ROMÂNIEI, MARIE OF ROMANIA), WALKER IRINA prin mandatar TUCA ION în contradictoriu cu pârâţii GARDA FORESTIERĂ ORADEA şi MINISTERUL APELOR ŞI PĂDURILOR, având ca obiect refuz soluţionare cerere acordare compensaţii an 2015. Fără cale de atac Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.03.2018”, au hotărât magistrații.