Puneti bani si rabdare deoparte daca mergeti pe litoralul nostru cu avionul sau cu trenul. Drumul pana la hotel s-ar putea sa va coste mai mult decat biletul de calatorie, scrie stirileprotv.ro.
Hotelierii va pun la dispozitie doar contra cost masina care sa va ia de la locul de sosire. Iar transport public intre statiuni si aeroport nu exista, asa ca pregatiti-va sa negociati cu taximetristii. Desi sute de mii de romani merg la mare vara, autoritatile locale nu s-au grabit sa infiinteze o linie de transport estivala. Abia acum au inceput demersurile Consiliul Judetean.
De la jumatatea lunii iunie, pe aeroportul din Constanta, pe langa zborurile externe, aterizeaza si curse din Timisoara, Oradea, Timisoara si Iasi. Cu toate acestea, nu exista transport public intre statiuni, iar turistii sunt pe cont propriu. Cei care vor sa cheme un taxi, nu gasesc afisat niciun numar de telefon in aeroport. Aplicatii pentru mobil au doar doua companii, iar masini Uber nu sunt pe litoral.
Un taxi pana la Constanta este minimum 100 de lei.