„Este un proiect în premieră în România, care şi-a propus să reprezinte un instrument pentru cadrele medicale şi o resursă pentru părinţii care au copii născuţi prematur.
Conţine informaţii care să le fie utile părinţilor, atât pe perioada de spitalizare, cât şi după externare, pentru că e foarte important să urmărim copilul prematur până la vârsta de 2 ani, să ţinem cont de recomandările medicilor specialişti”, a afirmat vicepreşedintele asociaţiei Unu şi Unu, Diana Gămulescu pentru Zi de zi Mureş.
Broşura a fost elaborată de un grup de cadre medicale, ginecologi, neonatologi, psihologi, şi conţine informaţii despre cauzele posibile ale prematurităţii, investigaţii, afecţiuni ale prematurului, alimentaţie, dar şi informaţii legate de drepturile copilului prematur.
Acest ghid se găsește în toate maternităţile de gradul 2 şi 3 din ţară.