Antena 3 CNN Actualitate Adrian Corduneanu, la priveghiul fratelui său: "A fost şi este iubit de toată lumea. Aţi văzut câtă lume a venit"

Adrian Corduneanu, la priveghiul fratelui său: "A fost şi este iubit de toată lumea. Aţi văzut câtă lume a venit"

Adrian Corduneanu "Beleaua", cel considerat a fi succesorul lui Costel Corduneanu la conducerea clanului Cordunenilor, a vorbit la priveghiul fratelui său şi a explicat că familia ar dori ca acesta să rămână în amintirea tuturor drept "campionul care a reprezentat România".

de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Apr 2024   •   08:09

Iaşiul se transformă zilele acestea în cel mai păzit oraş. Zeci de lideri ai clanurilor interlope vor fi prezenţi la funeraliile liderului clanului Corduneanu. Trupul neînsufleţit al acestuia a fost primit cu ropote de aplauze într-un restaurant de lux din oraş, acolo unde a fost depus pentru priveghi.

Poliţia este în alertă maximă şi supraveghează îndeaproape tot ce se întâmplă acolo pentru a se asigura că nu apar incidente.

Sicriul cu trupul neînsuflețit a lui Costel Corduneanu a fost primit cu ropote de aplauze din partea rudelor și prietenilor adunați la priveghi.

"Suntem îndureraţi cu toţii, mama, fraţi, surori, nepoţi, prieteni, toţi. Aţi văzut câtă lume a venit şi el a fost şi este iubit de toată lumea", a declarat Adrian Corduneanu.

Dorinţa familiei este ca oamenii să-şi amintească de Costel Corduneanu drept campionul care a reprezentat România la competițiile sportive. Acesta a fost vicecampion european la lupte libere, iar la cadeţi a obţinut chiar titlul mondial. A avut ocazia de a reprezenta România de 2 ori la olimpiadele de la Barcelona și Atlanta.

În cele trei zile de priveghi, artişti cunoscuţi precum Cristi Nucă, Ţancă Uraganu sau Florin Salam vor veni pentru a cânta la căpătâiul lui Costel Corduneanu.

Familia lui Costel Corduneanu susţine că acesta va fi înmormântat cu onoruri militare, întrucât a fost subofițer MAI cât timp a fost sportiv la cluburile Steaua și Dinamo Brașov.

Totuşi, IPJ Iaşi a anunţat că nu vor exista onoruri militare la înmormântare.

"Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, cu privire la o 'înmormântare cu onoruri militare', Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași este abilitat să comunice următoarele:

Informațiile vehiculate nu sunt reale. După consultarea cu structurile MAI și MAPN, a reieșit faptul că nu s-a organizat un astfel de moment, pentru înmormântarea din județul Iași", se arată într-o informare a IPJ Iaşi.

În continuare orașul este împânzit de forțe de ordine care veghează ca totul să se desfăşoare fără incidente.

×
Parteneri
Dr. Voichiţa Lăzureanu dezvăluie alimentele care ne pot trimite la spital de sărbători
x close