
Un grav accident rutier grav a avut loc ieri după amiază în localitatea Sârca, din judeţul Iaşi, în urma căruia un sucevean în vârstă de 28 de ani a decedat. Autorităţile au activat Codul roşu de intervenţie, fiind vorba despre peste zece persoane implicate în accident.
Victima, Emanuel Mitric, era consilier local PMP în cadrul Consiliului Local Rădăuţi.
„Din primele informaţii reiese faptul că un autoturism s-a izbit frontal de un autocar, în care se aflau 15 persoane. Din câte se pare, în autoturism se afla doar şoferul. La faţa locului s-au deplasat echipajele de Poliţie, urmând a stabili cauzele producerii accidentului rutier”, a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, potrivit obiectivdesuceava.ro.