Un clujean în vârstă de 30 de ani s-a spânzurat de un copac aflat în spatele blocului, după ce comisese un grav accident de circulaţie în noaptea de duminică spre luni, pe Calea Floreşti, soldat cu avarierea a trei automobile şi accidentarea a patru persoane, dintre care doi minori.
Conform mărturiei locatarilor blocului de pe strada Porţile de Fier nr.6 – situat în proximitatea Bisericii Calvaria din cartierul Mănăştur – „activitatea” bărbatului a fost observată de către un proprietar din bloc, acesta anunţând degrabă autorităţile. Sosiţi rapid la faţa locului, medicii de pe ambulanţă s-au străduit minute în şir să-l resusciteze pe bărbat, însă eforturile lor s-au dovedit inutile.
Motivul gestului disperat al bărbatului ar fi acela că, în noaptea de duminică spre luni acesta comisese un accident multiplu de circulaţie, lovind trei maşini şi accidentând patru persoane, între care se aflau şi doi minori. După toate aparenţele, omul se considerase vinovat şi cuprins de remuşcări a preferat să-şi pună capăt zilelor.
Sursa:
gazetadecluj.ro