Antena 3 CNN Actualitate Conferință la Spitalul de Arși: Trei pacienți au decedat din cauza infecțiilor. Ministrul știa de pericol

Conferință la Spitalul de Arși: Trei pacienți au decedat din cauza infecțiilor. Ministrul știa de pericol

S.T.
1 minut de citit Publicat la 12:02 03 Dec 2015 Modificat la 12:02 03 Dec 2015
facebook arsi.jpg
Foto: Facebook/ Spitalul Clinic de Urgenta, Chirurgie Plastica, Reparatorie si Arsuri
Un reprezentant al Spitalului de Arşi a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că au fost 27 de bolnavi internați în spital din care au decedat șase, iar trei dintre ei și-au pierdut viața din cauza infecțiilor.

"E un grad de infecție spitalicească în niște limite acceptabile(...). Infecțiile există! Și cei din Franța și cei din Berlin le au. Nu puteam noi să transferăm pacienții, nu noi hotărâm. Noi am tratat maximal toți pacienții, la condițiile din România", a precizat acesta.

Potrivit reprezentanților Spitalului de Arși, în cazul pacienților care au suferit arsuri grave nu mai există bariera care ține microbii la distanță și atunci există riscul infecțiilor.

Întotdeauna există pericol de contaminare, au precizat medicii.

"Dacă în România exista un centru de arși în care fiecare pacient era cu propriul său salon, cu propria asistentă, probabil că rata de infecție era ceva mai mică, dar asta nu înseamnă că nu exista", au punctat ei.

"Pacientul poate pleca în afară la cererea familiei, fie la nivel de autoritate. Noi nu putem transfera un pacient(...). Este o singură cadă, pentru că nu există spațiu(...). Protocoalele nu vor salva niciodată bolnavul, doar medicii pot face asta(…). Aceste infecții sunt specifice în general unui pacient foarte ars, cu o imunitate foarte scăzută".


Întrebați cum pot fi combătute aceste infecții, medicii au spus că există filtre pentru protejarea pacientului.

"La nivelul unei țări precum Germania, există doar 3-4 centre de arsuri, fiecare cu câteva paturi. Nu ar fi putut primi atâția pacienți cu arsuri grave. (...) Familiile au fost anunțate că există infecții", au menționat reprezentanții Spitalului de Arși din Capitală.

Ministrul Sănătății știa de pericolul infecțiilor, au mai spus ei.
 
Vă amintim că unul dintre medicii acestui spital a dezvăluit că mulţi dintre răniţii din clubul Colectiv au murit din cauza bacteriilor, nu a arsurilor sau traumelor suferite in incendiu.

În interviul acordat lui Cătălin Tolontan, medicul a dezvăluit că, deși Spitalul de Arși este singura unitate medicală de specialitate din ţară noastră, nu există condiţiile adecvate pentru tratamentul răniților.

Bilanţul incendiului produs în 30 octombrie în Clubul Colectiv din Bucureşti a ajuns la 60 de morţi.

×
x close