Antena 3 CNN Actualitate O serie de cutremure de peste 5 grade au avut loc în ultimele două zile pe glob

O serie de cutremure de peste 5 grade au avut loc în ultimele două zile pe glob

1 minut de citit Publicat la 10:41 23 Noi 2015 Modificat la 10:41 23 Noi 2015
cutremur 2.jpg
Mai multe cutremure de peste 5 grade s-au înregistrat în ultimele 48 de ore pe glob, fără să facă victime sau pagube materiale.
Un cutremur de 5,2 grade pe scara Richter s-a înregistrat în nord-vestul Chinei luni dimineață, la ora locală 05.02 (21.02 GMT), potrivit Centrului de monitorizare a seismelor din această țară. Mișcarea telurică s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, cu epicentrul localizat în localitatea Arik, din provincia Qinghai, la 38 de grade latitudine nordică și 100.4 grade longitudine estică.

Un seism de 5,9 pe scara Richter s-a produs duminică seara în Afganistan la ora locală 11.45 p.m. (19.15 GMT), cu epicentrul în regiunea hindusă Kush, fiind resimțit și în India și Pakistan, potrivit Xinhua.

Tot duminică seara, un cutremur de 6,2 grade pe scara Richter, cu epicentrul localizat la o adâncime focală de 86 de kilometri în zona de graniță dintre Afganistan și Tadjikistan a fost resimțit în Pakistan la ora locală 11:16 p.m (18.16 GMT), conform Centrului național de monitorizare seismică din această țară, citat de Xinhua.

Sâmbătă, coasta centrală chiliană a fost lovită de un cutremur de 5,5 grade, resimțit în orașul Coquimbo, conform Institutului american de geologie (USGS), citat de Reuters. Seismul s-a produs la o adâncime de 24,3 kilometri, cu epicentrul localizat la 84 kilometri sud-sud-vest de Coquimbo, zonă zguduită de o serie de cutremure moderate în ultima săptămână.



×
x close