Antena 3 CNN Actualitate Despăgubiri record pentru victimele din clubul Colectiv

Despăgubiri record pentru victimele din clubul Colectiv

1 minut de citit Publicat la 00:26 18 Noi 2015 Modificat la 00:26 18 Noi 2015
victime-club-colectiv-342651.jpg
Foto: Agerpres
Ancheta incendiului din clubul Colectiv a ajuns la cea mai delicată etapă. Zeci de părinţi au venit la poliţie, să dea declaraţii după ce şi-au pierdut copiii în infern. Vor dreptate şi cer ca vinovaţii să plătească.

Sunt avocaţi care şi-au oferit deja serviciile, pro bono pentru proces. Daunele care vor fi cerute ar putea fi uriaşe, spun juriştii. Pentru o singură victimă, ele ar putea ajunge la două sute de mii de euro.

Cinci oameni sunt în arest preventiv în urma incendiului din Colectiv. Cei trei patroni ai clubului, plus doi inspectori de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care au controlat clubul şi nu au făcut nimic, deşi au găsit grave nereguli. Sunt doar câţiva dintre cei care ar putea plăti, despăgubiri.

Fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone ar putea plăti şi el daune, alături de instituţia pe care a condus-o. Are de unde. Ultima sa declaraţie de avere arată că deţine două case în Bucureşti, două terenuri în Bragadiru şi un salon de frumuseţe, pe numele soţiei. Plus două restaurante de care se ocupă fiul său, Vlad. Culmea, unul dintre localuri nu ar avea autorizaţie de construcţie.

Pasionat de maşinile de epocă, Piedone deţine cinci autoturisme, un Mercedes evaluat la 30.000 de euro, un Oldsmobile care poate ajunge până la 60.000 de euro şi trei Cadillacuri din anii 70.

Doar cinci dintre familiile victimelor care au pierit în incendiu mai trebuie să meargă la poliţie pentru a stabili dacă vor cere sau nu despăgubiri în proces.
Sursa: Observator

×
x close