Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu, reacţie dură după ce a aflat că este urmărit penal

Traian Băsescu, reacţie dură după ce a aflat că este urmărit penal

3 minute de citit Publicat la 11:14 30 Oct 2015 Modificat la 11:14 30 Oct 2015
base nervos.jpg
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, vineri, că nu îl surprinde decizia Judecătoriei Sectorului 5 de redeschidere a dosarului răpirii jurnaliştilor români în Irak şi că aşteaptă ca Parchetul General să reacţioneze rapid şi să fie chemat pentru a da o declaraţie în acest caz, potrivit Agerpres.

"Nu mă surprinde pentru că reclamaţia sau plângerea depusă de răposatul Corneliu Vadim Tudor nu mi-a fost opozabilă cât timp am îndeplinit funcţia de preşedinte. A putut fi chemat Vasile Blaga şi şi-a dat declaraţia şi a fost scos din cauză de procurori. Cu certitudine va trebui să am posibilitatea şi eu să dau o declaraţie la Parchetul General sau cine va investiga acest caz pentru a clarifica lucrurile.(...) Nu contest procedura, era firesc să se întâmple aşa. La reclamaţia făcută de Vadim Tudor, în afară de declaraţia lui Vasile Blaga, trebuie să fie şi declaraţia mea, pentru că pe noi doi ne-a incriminat", a spus fostul preşedinte la DIGI 24.

El a precizat, întrebat dacă statul român a plătit pentru jurnaliştii români răpiţi în Irak, că dosarul este secretizat de SRI şi SIE, punctând că nu are dreptul să facă niciun fel de declaraţii.

"Este secretizat de SRI şi de SIE şi nu am dreptul să fac niciun fel de declaraţii legat de conţinutul dosarului. Ce pot să vă spun în mod cert este că aşa sunt târâţi oamenii prin faţa procurorilor ... pe delaţiuni. Iar aici suntem în faţa unei delaţiuni a vestitului fost tribun Corneliu Vadim Tudor. Mă voi duce în faţa procurorului să dau o declaraţie", a mai spus fostul şef al statului.

Băsescu a reafirmat că redeschiderea dosarului ''face ruşine României''. ''Când un preşedinte este acuzat că pentru a-şi salva nişte oameni şi-a însuşit bani acest lucru nu poate fi decât umilitor - şi pentru preşedinte şi pentru ţară".

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au confirmat cererea Parchetului General de redeschidere a urmăririi penale împotriva fostului preşedinte Traian Băsescu pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în dosarul răpirii jurnaliştilor români în Irak.

De asemenea, instanţa a constatat ca rămasă fără obiect cererea de redeschidere a urmăririi penale faţă de Vasile Blaga.

Dosarul a fost redeschis după ce Corneliu Vadim Tudor a depus o plângere penală la Parchetul General în care îi acuza pe Traian Băsescu şi pe preşedintele PDL de la acea vreme, Vasile Blaga, că şi-au însuşit o parte din răscumpărarea plătită de statul român pentru eliberarea celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak, în 2005.
Întrebat dacă statul român a plătit o despăgubire pentru jurnaliști, Traian Băsescu a răspuns: "Nu eu dețin dreptul de secretizare a acestui dosar. Este secretizat de SRI și de SIE și nu am dreptul să fac niciun fel de declarații legat de conținutul dosarului. În mod cert, în România oamenii sunt târâți în fața procurorilor pe baza unor delațiuni. Mă voi duce în fața procurorilor. Nu contest procedura, era firesc să se întâmple așa".

"Când un președinte este acuzat că pentru a salva niște cetățeni și-a înșusit bani, acest lucru nu poate fi decât umilitor, și pentru președinte, și pentru țară. Aștept ca Parchetul să acționeze cât mai repede", a conchis Traian Băsescu.

- See more at: http://www.dcnews.ro/traian-basescu-reac-ie-vehementa-dupa-ce-a-aflat-ca-e-urmarit-penal_487899.html#sthash.i7SirMq1.dpuf

×
x close