SUA își intensifică eforturile diplomatice pentru o soluție la 'infernul' războiului civil din Siria, iar discuțiile care vor avea loc în această săptămână la Viena oferă cea mai bună șansă de la debutul conflictului, în 2011, pentru o reglementare politică, a indicat miercuri secretarul american de stat John Kerry, cu puțin înaintea plecării sale spre capitala austriacă, relatează Agerpres citând BBC News și AFP.
'Provocarea cu care ne confruntăm astăzi în Siria este nimic mai puțin decât să trasăm o cale de ieșire din infern', a declarat șeful diplomației americane, într-un discurs privind politica externă a Statelor Unite în Orientul Mijlociu, susținut la think-tank-ul Carnegie Endowment for International Peace din Washington.
'Chiar dacă găsirea unei căi de a avansa cu privire la Siria nu va fi ușoară (...) este cea mai promițătoare oportunitate pe care am întâlnit-o pentru o deschidere politică', a estimat Kerry. El a reafirmat că SUA se opun campaniei aeriene a Rusiei în Siria, care ar viza nu organizația jihadistă Statul Islamic, ci grupările armate rebele siriene care luptă împotriva forțelor lui Bashar al-Assad.
'Este însă la fel de clar că Rusia și SUA au un număr surprinzător de puncte în comun' pentru a căuta o 'reglementare politică' a conflictului din Siria, a pledat oficialul american, vorbind despre faptul că atât Washingtonul, cât și Moscova doresc 'o Sirie unită, seculară'.
'În cele din urmă, nimic nu va face mai mult pentru a întări lupta împotriva Daesh (Statul Islamic) decât o tranziție politică care îl îndepărtează pe Al-Assad așa încât să putem uni o mai mare parte din țară împotriva extremismului', a mai afirmat secretarul de stat.
John Kerry este unul dintre artizanii discuțiilor internaționale care se deschid joi în capitala austriacă printr-o reuniune cvadripartită între secretarul de stat american și omologii săi rus Serghei Lavrov, saudit Adel al-Jubeir și turc Feridun Sinirlioglu, după ce discuții similare au avut loc vinerea trecută tot la Viena.
În cei peste patru de conflict în Siria, comunitatea internațională s-a reunit în mai multe rânduri, în formatul 'Prietenilor Siriei (state occidentale și arabe, alături de opoziția moderată siriană) între 2012-2014 ori în cel al conferințelor Geneva 1 și Geneva 2, în iunie 2012 și ianuarie-februarie 2014, discuțiile eșuând însă de fiecare dată.
La reuniunea de la Viena va participa pentru prima dată și Iranul, principalul aliat al regimului de la Damasc. În capitala austriacă vor mai fi reprezentate SUA, Rusia, Turcia, Marea Britanie, Franța, Germania, Egipt, Liban și Uniunea Europeană, fiind așteptate și alte puteri din Orientul Mijlociu.
Coaliția Națională Siriană, principala alianță politică de opoziție, nu a fost însă invitată la discuțiile de la Viena, a declarat joi pentru Reuters unul din membrii acesteia. 'Aceasta arată lipsa de seriozitate a proiectului, care este doar unul demonstrativ, pentru a schimba vorbe și discursuri, și din care nu poate ieși nimic concret', a acuzat George Sabra.
Războiul din Siria a provocat până acum moartea a peste 250.000 de persoane, în timp ce aproximativ 11 milioane de oameni au fost obligați să se refugieze, mulți dintre ei alimentând valul de migrație spre Europa.