UPDATE - Încă doi dintre cei patru evadaţi au fost prinşi, unul în noapte de sâmbătă spre duminică, celălalt duminică dimineată.
UPDATE- Unul dintre cei patru tineri care au evadat, sâmbătă seară, din arestul Poliţiei Judeţene Cluj, un minor în vârstă de 16 ani, arestat preventiv pentru furt calificat, a fost depistat şi prins de către poliţiştii clujeni în zona gării din Cluj-Napoca.
Ştirea iniţială:
Patru persoane au evadat din arestul IPJ Cluj. Ei se aflau la plimbare în momentul în care au rupt grilajul care acoperea curtea interioară şi au fugit.
Cei patru evadaţi sunt consideraţi de poliţişti deosebit de periculoşi. Sunt acuzaţi de tentativă de omor şi furturi şi se află în arestul IPJ Cluj de mai multe săptămâni.
Aceştia sunt căutaţi, iar oamenii legii au făcut filtre la ieşirile din oraş pentru a-i prinde.
Vom reveni cu amănunte.