Un reporter care filma sediul PSD din Botoşani a fost ameninţat de preşedintele organizaţiei de tineret şi de un alt membru al partidului. Cei doi social-democraţi au fost foarte deranjaţi că ar putea apărea în imagini, deşi filmarea se făcea de pe spaţiul public. Până la urmă, cei doi PSD-işti au bătut în retragere.
Reporterul filma de pe trotuar intrarea în clădierea partidului şi asta i-a enervat pe social-democraţi. Primul care a ripostat a fost preşedintele organiziaţiei de tineret, Răzvan Rotaru. În sprijinul său a venit imediat un alt coleg de partid, Sergiu Marian. Cei doi membri PSD Botoşani au ameninţat jurnalistul că îi iau camera.
Social-democraţii au crezut că sunt spionaţi de reprezentanţii puterii. Nici după ce reporterul s-a prezentat, aceştia nu au renunţat la scandal. Tonul nu a mai fost atât de ridicat. În cele din urmă, social-democraţii s-au retras în sediu, iar reporterul şi-a putut continua filmarea.