Trenul cu deşeuri nucleare care a străbătut, în ultimele zile, Franţa şi Germania, a ajuns la destinaţie, în oraşul Dannenberg. În timpul transportului, militanţii ecologişti şi-au intensificat acţiunile de blocare a căii ferate prin orice mijloace. Ei doresc să-şi susţină, astfel, cererea de renunţare imediată la energia nucleară.
Convoiul feroviar aduce în Germania deşeuri nucleare de la o uzină din Franţa. Durata călătoriei a trecut de patru zile, mai mult decât la orice asemenea transport de până acum. Duminică, trenul a avut nevoie de patru ore ca să parcurgă 30 de kilometri. Ecologiştii au ocupat deja şi şoseaua pe care se va desfăşura ultima etapă a transportului, pentru că, spun ei, în felul acesta vor să oblige guvernul să renunţe la energia nucleară.
Organizatorii protestelor afirmă că au mobilizat 5.000 de oameni pe parcursul protestului, în timp ce poliţia spune că numărul este puţin mai mic. Oricum, forţele legii i-au fugărit, zi şi noapte, pe manifestanţi şi au arestat, în total, 1.300 dintre ei. Potrivit serviciilor sanitare, 150 de oameni au fost răniţi, dar niciunul nu este în stare gravă. Militanţii şi-au pus în joc toată imaginaţia pentru a găsi noi metode de blocare a liniei. Ei spun că au pus pe şine o piramidă de beton care este foarte greu de scos.
Poliţia a fost nevoită, uneori, să taie segmente din şine pentru a-i îndepărta pe militanţii care se legaseră cu lanţuri de ele. Autorităţile nu au precizat ora la care containerele radioactive ar urma să fie transferate în camioane şi duse la destinaţia finală.