Antena 3 CNN Politică Senat: PSD primeşte încă un post de secretar în BP. Raportul putere-opoziţie este 7 la 6

Senat: PSD primeşte încă un post de secretar în BP. Raportul putere-opoziţie este 7 la 6

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 12:47 29 Noi 2011 Modificat la 12:47 29 Noi 2011
Senat: PSD primeşte încă un post de secretar în BP. Raportul putere-opoziţie este 7 la 6
Foto: Intact Images
Social-democraţii vor mai avea încă o funcţie de secretar în Biroul Permanent al Senatului, a declarat, marţi, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, potrivit Mediafax. Anunţul vine în urma negocierilor purtate între liderii grupurilor parlamentare, după ce, luni, Vasile Blaga a devenit preşedintele Senatului.

"În locul domnului Geoană a venit domnul Blaga şi PSD va primi un secretar. E treaba PSD cine va fi. PDL a primit funcţia de preşedinte în urma scrutinului de ieri din plen. Pentru că nu putea fi un raport de 8 la 5, respectându-se algoritmul, PDL va ceda un loc de secretar PSD şi raportul va fi de 7 la 6", a explicat senatorul liberal.

Şi liderul grupului senatorial PDL, Cristian Rădulescu, a confirmat faptul că o funcţie de secretar care era deţinută de PDL va reveni opoziţiei.

Noul preşedinte al Senatului, Vasile Blaga, a declarat că "până la sfârşitul acestei sesiuni", reprezentanţii opoziţiei vor avea încă un post de secretar, lucru care, potrivit afirmaţiilor sale, reiese foarte clar din calcule.

După preluarea preşedinţiei Senatului de către Blaga - reprezentant al puterii, în locul lui Geoană - reprezentant al social-democraţilor, opoziţia va deţine două funcţii de vicepreşedinte, două posturi de secretar şi două funcţii de chestor.

Biroul Permanent al Senatului este alcătuit din preşedintele Senatului, patru vicepreşedinţi, patru secretari şi patru chestori. Preşedintele Senatului este şi preşedintele Biroului Permanent (BP).

Potrivit Regulamentului Senatului, apartenenţa politică a membrilor BP, în care se include şi preşedintele Senatului, trebuie să reflecte configuraţia politică a Senatului rezultată din alegeri.

Vasile Blaga este, de luni, noul preşedinte al Senatului. Candidatul propus de PDL şi susţinut de coaliţia de guvernare a primit 69 de voturi "pentru", în timp ce propunerea USL, Titus Corlăţean, a primit doar 63 de voturi.


×
Etichete: Senat PSD opozitie putere
x close