“Din nefericire, oferta Petrom a fost un esec. Putem spune totusi ca inca a fost o fereastra foarte buna pentru ca statul sa plaseze 10% din actiuni, dar din pacate asta nu s-a intamplat. Acum Guvernul vorbeste de revenirea pe piata cu Petrom la inceputul anului viitor si in mod clar sustinem acest lucru”, a declarat Greg Konieczny, managerul de fond al Fondului Proprietatea, cu ocazia unei conferinte telefonice organizata dupa prezentarea rezultatelor financiare semestriale ale Fondului Proprietatea.
Administratorul Fondului Proprietatea este grupul Franklin Templeton, o organizatie globala de management al investitiilor, cu birouri in peste 30 de tari si active sub administrare de peste 500 miliarde de euro. Oficialii grupului chiar s-au oferit sa ajute statul la urmatoarea incercare de a vinde actiunile Petrom pentru ca tranzactia sa se incheie cu success.
FP detine 20,1% din actiunile OMV Petrom, fiind un actionar de o marime sensibil egala cu statul roman, care are 20,6% din compania petroliera aflate sub controlul grupului petrolier austriac OMV.
Detinerea de la Petrom este in prezent cea mai importanta pentru Fond, reprezentand circa 27% din activele nete ale acestuia, de 3,8 miliarde de euro. Cresterea de circa 7% pe care activul FP a inregistrat-o de la inceputul anului s-a datorat in principal aprecierii valorii actiunilor Petrom la Bursa de la Bucuresti pana la jumatatea anului.
Potrivit lui Koniecnzy, procesele de vanzare a cate 15% din Transelectrica si Transgaz, la fel ca si IPO-ul Romgaz, administratorul FP mai asteptand inca o confirmare a planurilor pentru Hidroelectrica si Nuclearelectrica, listari anuntate initial pentru anul viitor.
Cu toate acestea, Greg Konieczny considera ca ceea ce se intampla in aceste momente pe pietele de capital ar putea decala ofertele de la Transelectrica si Transgaz fata de programul anuntat initial.
“Oficialii Guvernului si-au reiterat de cateva ori pentru a vinde active prin intermediul Bursei. Tranzactia de la Transelectrica ar putea avea loc in octombrie, iar Transgaz pana la finele anului, dar avand in vedere ce se va intampla acum pe piete, ar putea fi o intarziere”, a spus Konieczny, raspunzand unei intrebari din partea unui reprezentant al City of London Investment Management Company, fondul britanic care detine circa 6% din actiunile Fondului Proprietatea.
Konieczny a adaugat ca pentru aceste companii s-au selectat consultantii juridici si acum statul este in proces de selectie a intermadiarilor astfel ca este optimist ca “ceva” se va intampla.
Circa 60% din portofoliul Fondului Proprietatea este reprezentat de detinerile in companii nelistate, dintre care cea mai importanta este participatia de la Hidroelectrica, cu pondere de o treime in acest portofoliu de “nelistate”. Ponderea companiilor listate este de 37%, iar restul este prezentant de cash si titluri de stat.
Cea mai mare expunere a Fondului Proprietatea este pe sectorul energetic, cu o pondere de 85% in portofoliu, in timp ce alte 6% reprezinta detinerile in actiuni ale aeroporturilor si alte companii legate de infrastructura. Cele mai importante 20 de companii din portofoliul FP reprezinta 90% din activul net al Fondului.
“Listarea Hidroelectrica si Nuclearelectrica, alaturi de cea a Romgaz, care e déjà confirmata de Guvern, ar insemna ca vom ajunge ca 70% din activul net sa fie reprezentat de companii listate si acesta este unul dintre principalele noastre obiectiv”, a precizat Greg Konieczny.
In primele luni ale anului, FP a vandut detinerile la unele din societatile mici din portofoliu, reducandu-si totodata expunerea pe Vitacom Sfantu Gheorghe si Oil Terminal, concomitent cu majorarea detinerilor la Alro Slatina, Azomures Targu-Mures si BRD. Fondul a cumparat totodata actiuni Erste Bank, Raiffeisen si Banca Transilvania.
Fondul Proprietatea a cerut recent convocarea Adunarilor Generale Extraordinare a Actionarilor de la Hidroelectrica si Nuclearelectrica pentru aprobarea listarii acestora la BVB, Oficialii Franklin Templeton, grupul care administreaza FP, au cerut in repetate randuri statului roman sa listeze pe bursa companiile mari pe care le mai are in portofoliu, sustinand ca organizarea pentru cele doua companii de oferte publice initiale (IPO) ar aduce beneficii tuturor partilor implicate: comaniilor, Guvernului, Bursei, Fondului Proprietatea si actionarilor acestuia, precum si economiei Romaniei in general.