Poliţiştii l-au ridicat pe profesor direct din sala de judecată şi va fi dus în arestul Poliţiei Capitalei.
Tribunalul Bucureşti a aprobat recursul procurorilor. Procurorii şi-au justificat decizia prin faptul că profesorul a profitat de calitatea sa şi, mai ales de elevă, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Decizia de astăzi este definitivă şi tânărul va rămâne 29 de zile în arestul Poliţiei Capitalei. Profesorul de sport mai avea şi o interdicţie de a părăsi ţara.
Profesorul de sport: Am fost incitat să întreţin relaţii sexuale cu eleva
Profesorul le-a spus oamenilor legii că, din punct de vedere moral, regretă cele întâmplate, dar susţine că a fost incitat să susţină relaţii sexuale cu eleva care, apoi, l-a reclamat la poliţie.
Bărbatul susţine că este o victimă a celor întâmplate şi a povestit în sala de judecată, potrivit corespondentului Antena 3, cum eleva a dat buzna peste el în cameră şi l-a incitat la relaţii sexuale.
Până acum, certificatul medicol-legal nu a ajuns la dosarul cauzei.
Profesorul de sport acuzat de viol riscă acum o pedepasă maximă de zece ani, spun avocaţii.
"Riscă de la 3 la 10 ani, având în vedere că este vorba de cu un act sexual cu un minor. El era acolo în calitate de profesor, lui i s-au încredinţat nişte elevi să aibă grijă de ei, iar el a abuzat de calitatea lui de profesor", a declarat avocatul reclamantei, Cristian Sârbu, la Antena 3.
La începutul acestei luni, profesorul de Educaţie Fizică şi Sport Dan Octavian Vişan de la liceul Jean Monnet din Capitală a fost acuzat de viol de către o elevă de-a sa. Incidentul s-ar fi petrecut în timpul unei tabere la care au participat atât fata, cât şi profesorul.
Familia dascălului susţine că eleva era iubita profesorului, iar familia acesteia l-ar fi ameninţat cu moartea.