Leul slăbeşte constant în faţa monedei europene, iar economiştii se pregătesc deja pentru ce-i mai rău.
"Moneda naţională este posibil să rămână la finele anului tot în acest interval 4,3 - 4,4, în condiţiile în care mediul internaţional nu este preconizat a se îmbunătăţi", a declarat Lucian Anghel, economist-şef la BCR.
"La ora de faţă, nu este nicio monedă care este sută la sută sigură, nici euro, nici leul, nici dolarul", a precizat Valeriu Lazea, economist-şef la BNR.
Leul e influenţat de problemele economice din Uniune şi va rămâne la un nivel ridicat. Având în vedere că zona euro, moneda europeană, Uniunea au zilele numărate după unii economişti internaţionali, românii sunt mai rezervaţi în declaraţii.
"Nu cred că putem discuta de lucrurile astea. Aşa cum am avut o voinţă politică pentru a crea zona euro, eu cred că zona euro îşi poate rezolva problemele dacă există vionţă politică. Nu cred că este interesul nimănui să destrame zona euro", a spus Ionuţ Dumitru, economist-şef.
Un curs ridicat de sărbători îi ajută, în teorie, pe românii care primesc valută din străinătate. Dar, realitatea este că nici ei nu vor avea de câştigat.
"Vor trebui să cumpere produse şi servicii care sunt importate şi care au un preţ mai mare faţă de cel actual. Deci, pot să spun că ce iau pe mere dau pe pere", a explicat Lucian Anghel, economist-şef la BCR.
Un curs ridicat aduce nu numai preţuri mai mari, ci şi rate şi facturi mai mari. Celor care îşi permit să mai şi economisească, experţii le spun să îşi păstreze leii până când zona euro se însănătoşeşte sau dispare.