Mai mulţi lideri social-democraţi au declarat că, potrivit unor informaţii din cercurile politice, se aşteaptă ca în perioada următoare unii dintre membrii marcanţi ai partidului să fie deferiţi justiţiei, informează
Mediafax.
Pe lista neagră s-ar afla şi preşedintele Consiliului Naţional, Adrian Năstase, în cazul căruia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa, pe 7 decembrie, o condamnare cu suspendare în dosarul "mătuşa Tamara", susţin sursele PSD.
În acest caz, dacă informaţiile despre sentinţă vor fi adevărate, liderii PSD nu vor face "front comun" în jurul lui Adrian Năstase.
"Dacă va fi condamnare, chiar şi cu suspendare, nu mai avem cum să facem zid în jurul lui. Câtă vreme acţiunea era încă la stadiul cercetării penale sau al acţiunii în instanţă, se poate vorbi de caracterul politic al dosarului, dar când s-a pronunţat justiţia, nu mai putem face asta", a declarat unul dintre liderii PSD.
De asemenea, o parte a conducerii PSD suspectează că în primele luni ale lui 2012 şi asupra altor câţiva lideri centrali urmează să fie deschise dosare anticorupţie.
Statutul PSD prevede şi posibilitatea autosuspendării, în cazul în care membrul de partid în cauză este cercetat sau condamnat penal pentru infracţiuni incompatibile cu funcţa deţinută în partid.