În lume, anual, se beau peste 4.000 de milioane de litri de energizant. Nu doar în cluburi, ci şi acasă sau la muncă, în maşină, spre serviciu.
Românii beau anual peste 10 milioane de litri de energizante, pe care dau peste 200 de milioane de lei.
În cluburi, petrecăreţii combină energizantele cu alcool - fie votcă, fie wiskey. Combinaţia poate avea urmări grave, spun medicii.
"Anumite componente din energizante, deşi conţin cafeină, au o acţiune uşor sedativă, care combinată cu cea a alcoolului poate să ducă la o sedare intensă şi la pierderea stării de conştienţă", atenţionează dr. Aurelia Zugravu, medic nutriţionist.
Există însă şi efecte care pot apărea pe termen lung. Băuturile energizante conţin taurină, cafeină şi glucuronolactonă, substanţe care consumate zilnic pot provoca probleme serioase de sănătate.
Inima este prima afectată. Taurina, cafeina şi glucuronolactona pot provoca palpitaţii. Ficatul resimte şi el puternic aşa-numita doză de energie. Substanţele din băutură au efecte toxice asupra lui şi pot genera ciroza.
Consumul de taurină şi cafeină, peste anumite limite, poate afecta rinichii, pentru că pe timpul verii acestea duc la deshidratare. În plus, băuturile energizante conţin şi o cantitate mare de zahăr, care îngraşă.
Nutriţioniştii spun că o altă greşeală frecventă care afectează sănătatea este înlocuirea cafelei cu băuturile energizante.
"În cafea există substanţe nutritive foarte utile. Cafeaua este o sursă excepţională de antioxidanţi", spune nutriţionistul.
În 2009, la camerele de gardă ale spitalelor au ajuns peste 13.000 de oameni cu probleme grave de ,după ce au băut energizante. Asta i-a făcut pe medicii americani să avertizeze că dozele de băutură cu taurină, consumate des, sunt nocive. Companiile producătoare ale băuturii îi contrazic.
"Este greu să înţelegem de ce acest raport nu are o abordare similară faţă de consumul de cafea. În esenţă, este vorba despre consumul abuziv de diferite substanţe, precum consumul excesiv de alcool care cauzează efectele negative, indiferent dacă acesta este mixat sau nu cu băuturi energizante", spune o companie producătoare de băuturi energizante.
În Statele Unite, bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 39 de ani au cel mai adesea probleme din cauza energizantelor. La noi, nimeni n-a făcut o astfel de statistică.
Produse, iniţial, pentru a creşte performanţele sportivilor, băuturile energizante conţin taurină, cafeină şi glucuronolactonă, susbstanţe care se găsesc şi în mod natural în organismul uman. Consumate în doze mai mari pot provoca dependenţă şi probleme serioase de sănătate.