Antena 3 CNN Externe Copenhaga. Apa potabilă din câteva zone, contaminată cu bacteria E.coli

Copenhaga. Apa potabilă din câteva zone, contaminată cu bacteria E.coli

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 23:48 20 Aug 2011 Modificat la 23:48 20 Aug 2011
Copenhaga. Apa potabilă din câteva zone, contaminată cu bacteria E.coli
Foto: a1.ro
Bacteria E.coli revine. În Copenhaga, alimentarea cu apă potabilă a fost parţial întreruptă sâmbătă, după ce analizele realizate de autorităţi au arătat prezenţa bacteriei în reţeaua municipală, informează AFP.

"Testele realizate de Kopenhamns energi arată că o parte din Norrebro şi un alt cartier din Copenhaga au fost afectate", potrivit unui comunicat al companiei de distribuţie a apei.

Autorităţile recomandă populaţiei să fiarbă apa de băut, cel puţin până duminică, atunci când sunt aşteptate rezultatele unui nou set de analize.

Din primele informaţii, poluarea ar putea fi provocată de apele pluviale care s-au infiltrat în reţeaua municipală.

×
x close