Cei doi îi înlocuiesc pe Andrei Pavel şi pe Irina Spârlea, demişi de Comitetul Director al Federaţiei Române de Tenis pe 20 octombrie.
„În urma şedinţei Comitetului Director al FRT de joi s-a decis ca Ciprian Porumb să fie noul căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis, iar Sever Dron se va ocupa de echipa de Fed Cup. Ciprian Porumb, care este membru în Comitetul Director, s-a abţinut de la vot pentru că nu se putea vota singur, în timp ce Dron a fost ales în unanimitate de voturi”, a declarat Ruxandra Dragomir, citată de Mediafax.
Preşedintele FRT a explicat şi motivele alegerii celor doi: „Ciprian Porumb merită această poziţie, a fost component al echipei de Cupa Davis şi are şi propriul club, pe care îl conduce foarte bine. El va fi disponibil pentru echipa de Cupa Davis, în care am investit foarte mult şi este omul cel mai potrivit pentru ca tenisul românesc să fie promovat mai mult, dar şi sprijinit. Sever Dron e o persoană potrivită, cu foarte multă experienţă, a antrenat jucători de top şi experienţa sa va aduce un plus de valoare echipei, care este deja foarte solidă”.
Liderul echipei României de Cupa Davis, Victor Hănescu, este în continuare dezamăgit de înlăturarea lui Andrei Pavel.
„E interesant că nu am aflat nimic oficial legat de acest subiect. Toată echipa a fost dezamăgită de faptul că Andrei a fost eliminat într-un mod nu tocmai plăcut. Urmează să ne vedem cu cei din conducerea Federaţiei şi să avem o discuţie. E destul de complicat şi nu ştiu ce se va mai putea face. Pe Ciprian Porumb l-am văzut doar în câteva meciuri de dublu în Cupa Davis şi nu ştiu cum este ca antrenor”, a spus Hănescu pentru Mediafax.
În ultima ediţie a Cupei Davis, Români a pierdut barajul de menţinere în Grupa Mondială, scor 0-5 în faţa Cehiei, la Bucureşti.
De asemenea, echipa de Fed Cup a ratat, în luna februarie, calificarea în barajul pentru Grupa a doua Mondială, clasându-se pe locul secund în Grupa D a diviziei a treia.