Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel în decurs de 15 zile.
Emil Boc a fost audiat în acest proces săptămâna trecută. Premierul Boc a răspuns atunci mai multor întrebări adresate de instanţă, precum şi unora depuse la dosar de avocaţii lui Sorin Ovidiu Vîntu.
"Alianţele dintre politicieni şi presă pot crea instabilitate politică", a declarat Boc, el răspunzând astfel întrebării judecătorului referitoare la modul în care apreciază că simpla exprimare a unei opinii aparţinând lui Sorin Ovidiu Vîntu ar putea crea instabilitate politică.
Premierul a mai susţinut că este un act de notorietate şi că figurează în interceptările dosarului lui Vîntu că acesta a afirmat că s-a aliat cu politicieni pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
Răspunzând unei întrebări depuse la dosar de avocaţii lui Vîntu legate de lecţii de morală fără menţionarea păgubiţilor FNI, Boc a răspuns că a făcut doar afirmaţia că pe unele posturi TV nu se reiau informaţii de interes public despre păgubiţii FNI.
"Am spus că statul prin AVAS a plătit o sută de milioane de euro păgubiţilor FNI", a declarat premierul în faţa instanţei.
Sorin Ovidiu Vîntu nu a fost prezent în sala de judecată, el declarând, la Antena 3, că acuzaţiile lui Emil Boc că ar fi încercat să organizeze o lovitură de stat sunt extrem de periculoase. SOV a subliniat că ar putea renunţa la daune dacă Emil Boc admite că a fost o figură de stil.
Într-un alt dosar, din 15 octombrie 2010, Sorin Ovidiu Vîntu a acţionat-o în instanţă pe Elena Udrea, daunele solicitate fiind de un milion de euro. Instanţa se va pronunţa pe 5 decembrie în acest proces.
Sorin Ovidiu Vîntu l-a dat în judecată şi pe Traian Băsescu, acţiunea fiind înregistrată la Tribunalul Bucureşti în august 2009. La termenul anterior, din 18 noiembrie, instanţa a stabilit amânarea cauzei până pe 17 februarie 2012. Şi în acest dosar, cuantumul daunelor solicitate este de un milion de euro.