Președintele PNL Nicolae Ciucă a declarat sâmbătă, la depunerea candidaturii lui Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei, că nu ar fi corect "în acest moment să-i impunem un scor".
Vin informaţii noi despre locul calamitat din Slănic Prahova. Prefectura judeţului a anunţat datele ultimelor măsurători de pe strada surpată, care a dus la evacuarea a zeci de oameni.
Război în Ucraina, ziua 794. Autoritățile ucrainene spună că, în timpul nopții trecute, forțele ruse au lansat asupra teritoriului țării un atac cu mai multe tipuri de rachete, 21 dintre acestea fiind doborâte
Ne confruntăm, de multe ori, cu simptome extrem de deranjante, și nu știm ce ni se întâmplă și din ce cauză, însă în majoritatea cazurilor este vorba despre alimente care ne fac rău. Iar primele semne nu sunt cele digestive.
Postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, alături de cotidianul Jurnalul, organizează, în cadrul proiectului RO 3.0, summitul "Restart & Repower România - Noua strategie energetică şi de dezvoltare".
O alunecare de teren a avut loc vineri seara pe o stradă din Cluj-Napoca. A fost afectată una dintre benzile de circulație ale unui străzi, pe care accesul a fost restricționat.
Românii au început goana după peşte pentru sărbătoarea Floriilor. Mulţi clienţi îşi doresc un produs proaspăt, iar pentru că în pieţe este aglomeraţie, caută alternative.
Un șobolan a fost surprins într-o toaletă din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon din Iași. Imaginile au fost postate de parlamentarul Emanuel Ungureanu.
Paul Meseșan, proaspăt absolvent al Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră ”Avram Iancu” Oradea ca șef de promoție, are o poveste de viață impresionantă. Tânărul a fost crescut doar de mamă și a trecut prin multe greutăți, încă din copilărie.
România va primi în total 31,5 miliarde de euro din politica de coeziune până în 2027, pentru investiții care să scadă diferența de dezvoltare față de restul Uniunii. Europarlamentarul Dragoş Benea spune că e cea mai importantă piesă din angrenajul fondurilor europene.